Amplasat într-o zonă liniştită a sectorului Rîşcani, pe stradela Florării, acest complex reprezintă o mândrie a companiei SprintMega, iar la momentul lansării lucrărilor de construcție a fost o mare provocare, compania stabilindu-și drept scop – contrucția unui număr de peste 500 de apartamente, la preţuri foarte accesibile.
In aceste blocuri au fost în vânzare apartamente cu 1, 2 şi 3 camere, garaje la parter şi debarale la demisol. În această zonă rezidențială SprintMega a amenajat mai multe terenuri de joaca pentru copii, parcări auto iar teritoriul adiacent a fost organizat pentru confortul proprietarilor.